pur si simplu

Archive for the ‘desert’ Category

Arome orientale si ciocolata neagra

In ciocolata neagra, desert, lamaie, pere, scortisoara, zahar on 09/09/2010 at 14:23

Simti? Aerul miroase a pere coapte si scortisoara si a paturi scoase din dulap. Sosetele groase asteapta cuminti in sertar si ploaia bate in geam.

Urasc frigul insa ador toamna. Este una dintre acele contradictii pe care nu le pot explica. Este vremea in care privesc copacii cu gandul la fierastrau si foarfeca dar mai ales cu gandul la camara.

Nu a fost cel mai bun an pentru fructe mari, insa a fost un an excelent pentru fructe bune, pline de gust si parfum. Seceta a lasat carnea micilor pere si prune parfumata intens si plina de zahar.

Perele in siropul roz si parfumat

Perele in siropul roz si parfumat

Pana acum am asistat neputincioasa la fuga perelor din copaci. Cu zgomot surd le auzeam cazand in iarba semn ca sunt gata de cules. N-am avut vreme de ele. Pana acum.

Zilelele astea am cules rapid cateva galeti. Sunt fructe pe care le strangi fara prea multa tragere de inima: zmeura, mure, coacaze, afine. Culegi, si culegi, si vasul din mainile tale nu se mai umple.

Cu merele si perele si prunele galetile devin rapid neincapatoare.  Este adevarat ca irezistibila tentatie de a musca din fructe prelungeste culesul, insa fructele trebuie verificate. Nu?!

Perii mei, generosi in fiecare an, incarcati cu fructe parfumate si zemoase

Perii mei, generosi in fiecare an, incarcati cu fructe parfumate si zemoase

Stiind exact cat de dulci sunt perele, ajunsa in bucatarie, voi putea face compotul de pere cu scortisoara fara sa pun prea mult zahar sau prea putin.

Compotul asta de pere este aromat si dulce si are o culoare roz discreta si delicata. Este bun cald sau rece, pe post de mic dejun sau desert si mai presus de orice este excelent pus in borcane si mancat in mijlocul iernii cand totul in jur este gri, rece si trist.

Mirosul asta de bazar si povesti orientale este leacul impotriva inevitabilelor depresii din mijlocul iernii.

Ciocolata neagra transforma un simplu compot intr-un extravagant desert

Ciocolata neagra transforma un simplu compot intr-un extravagant desert

Curat perele de coaja si las codita neatinsa pentru ca imi pare ca arata mai bine asa. In plus codita este manerul perfect de care para poate fi apucata atunci cand patineaza enervant in farfurie, iar tu, atatat de miscarile ei bruste si de aromele ei seducatoare, vrei sa musti cat mai repede din pulpa ei apetisanta.

Pun perele in apa indulcita cu zahar si acrita cu zeama de lamaie. Nu pun foarte multa apa, numai atata cat sa le acopar. Peste perele curatate de coaja si scobite de samburi pun cateva betisoare de scortisoara. 

Fierb totul si cand perele sunt fierte insa fara sa devina prea moi le pun in borcane. Cele care raman in oala se topesc rapid, parca nici nu au fost, insa daca macar cateva scapa ajung desert.

Ce schimba niste biete pere in sirop intr-un  extravagant desert? Ciocolata neagra topita in putin lapte sau si mai bine in putina frisca nebatuta incinsa pe aragaz. Imi veti multumi…

Cand dulceata vorbeste

In corcoduse, desert, faina, lapte, Mirabelle de Nancy, ou, prajitura, zahar on 24/08/2010 at 13:19

Pomisorul plantat de mine a facut pentru prima oara fructe. Este un inceput la fel de emotionant ca oricare altul si, ca de fiecare data cand fac ceva care a reusit, sunt fericita.

L-am plantat intr-un frig cumplit cand nu vedeam in jurul meu de mizerabila zloata ce cadea fara mila din cer. Am ajuns in casa uda pana la piele, naclaita de noroi si cu degetele vinete de ger. Obrajii imi ardeau si de abia mai puteam respira de alergatura, de efort, de emotie.

Numai cine nu a plantat niciodata un copac nu poate intelege acest sentiment: copacul acesta fragil va ramane aici, va face fructe, imi va tine umbra si va ramane aici unde l-am pus eu. Copacul asta mai mult decat orice altceva voi face in viata va fi marturia faptului ca am existat.  

Mirabelle de Nancy - corcoduse frantuzesti

Mirabelle de Nancy - corcoduse frantuzesti

M-am dezbracat si am luat pijamaua calda si mirosind a rufa curata de pe calorifer. Cu o cana de ceai intr-o mana si spatele cald m-am uitat in gradina la sirul de pomisori tineri plantati in acea dimineata.

In linie dreapta, ca niste soldati la prima instructie, un pic nesiguri, fara sa isi gaseasca locul si ritmul, stateau acum in compania perilor plantati cu 25 de ani in urma de batranul gradinar care a trecut pe aici inaintea mea.

Nu voi uita niciodata acea zi si nici prunul nu a uita pentru ca anul acesta, in primavara a inflorit iar acum mi-a daruit primele fructe. Le-am cules pe toate si ajunsa in bucatarie am facut dulceata.

Dulceata dulce amaruie, de culoarea chihlimbarului

Dulceata dulce amaruie, de culoarea chihlimbarului

Nu cred ca sunt multe dulceturi care au personalitatea celei de Mirabelle de Nancy. Fructele cu al lor lume latinesc Prunus insititia, sunt varianta frantuzeasca a corcoduselor – Prunus cerasifera. Dulceata de corcoduse frantuzesti nu este pentru copii si nici pentru tartina cu unt de dimineata.

Este dulce si amara in acelasi timp si are un parfum greu si distinct, un fel de Chanel Nr. 5, pe care numai femeile mature si barbatii cu palarie si baston il pot aprecia.

Clatite cu dulceata vremurilor demult apuse

Clatite cu dulceata vremurilor demult apuse

Dulceata asta este un lux de savurat in cantitati mici cu un pahar cu apa rece asa cum obisnuiau pe vremuri sa faca gazdele bune: o tava cu pahare incetosate cu apa de la fantana, farfurioare cu dulceata si cesti mici cu cafea tare si fierbinte.

Tin minte macrameul de sub cesti si pahare, linguritele lovind vesele portelanul cestilor si mirosul de levantica, naftalina si mucegai al camerei pe care gazda nu o deschidea decat pentru musafiri.

Mie imi place dulceata asta in clatite facute numai de oua, lapte, faina si un varf de sare. Fara zahar, fara vanilie prajite intr-o tigaie unsa cu ulei si ramase palide ca tenul domnisoarelor din secolele trecute.

Delicioase clatite si un bol de Mirabelle de Nancy

Delicioase clatite si un bol de Mirabelle de Nancy

Clatita subtire, fina, insipida, o lasa pe dulceata de culoarea chihlimbarului sa vorbesca.

Dulceata de corcoduse este o fuga in trecut, in vremurile cand clatitele erau un eveniment si dulceturile spuneau „Bine ai venit la noi!”.

Duminici lenese

In desert, faina, iaurt, lamaie, mic dejun, nectarine, ou, praf de copt, zahar on 01/08/2010 at 12:55

Sunt putine diminetile in care ma pot trezi tarziu. Duminica asta am decis sa stau in pat cu geamul larg deschis, sa ascult pasarelele si sa citesc. Nimic greu, nimic important, o lectura usoara pentru o dimineata pe care o vreau fara provocari.

Dupa asta un mic dejun pe masura: clatite americane si compot de nectarine. Nu vreau sa stau in bucatarie, vreau sa mananc clatitele dulci si parfumate in mijlocul gradinii mele dominate acum de aroma grea si dulce a iasomiei. 

Clatite pufoase si siropul roz, parfumat, dulce-acrisor

Clatite pufoase si siropul roz, parfumat, dulce-acrisor

Clatitele americane sunt pufoase, usoare si mai ales foarte usor de facut. Amestec iaurt cu un ou, faina, praf de copt, un praf de sare si putin zahar (un varf de lingurita).

Aluatul trebuie sa fie gros, foarte consistent. Nu are nimic in comun cu aluatul clatitelor europene ci mai degraba arata ca un aluat de prajituri ceva mai fluid.

In tigaia incinsa si unsa cu putin ulei, pun cu polonicul cateva movile din aluat. Nici prea mici, nici prea mari.

Clatitele in siropul dulce-acrisor al nectarinelor

Clatitele in siropul dulce-acrisor al nectarinelor

Am taiat nectarinele in felii goase, peste ele am pus cateva lingurite de zahar si am stors zeama de la jumatate de lamaie. In cateva minute, la foc mic, zaharul s-a topit. Nu le las o secunda mai mult, vreau sa pastrez nectarinele proaspete si parfumate.

Clatitele nu dureaza prea mult. In cateva minute sunt bronzate frumos pe ambele parti si s-au umflat mandre de ele si de noua lor culoare.

Deasupra clatitelor fierbinti vars nectarinele si deliciosul lor sirop. Gata!

Un rasfat dulce pentru o dimineata lenesa

Un rasfat dulce pentru o dimineata lenesa

Cand ne uitam la America vedem obezitate si fast-food. Cred ca ignoranta noastra ne tine departe de o bucatarie de la care avem multe de invata. Daca avem curiozitatea sa privim dincolo de hamburger si hot-dog gasim clam chowder si jambalaya, retete si traditii culinare din Europa, Africa si America de Sud care s-au intalnit in America.

Bucataria americana nu poate fi ignorata, minimalizata sau mai rau, ironizata. Clatitele americane sunt si vor ramane una din retetele cele mai bune si de incredere pe care le stiu. Nu le fac in fiecare dimineata, ele sunt un rasfat dulce pentru duminicile lenese.

Jocul dulce-acrisor

In cirese albe, desert, lamaie, prajitura, visine on 24/07/2010 at 13:48

Cand eram mica, vara, cand pe tarabele din piete erau munti de visine coapte, mama facea compot, dulceata si prajitura. Tinea compotul intr-o oala mare, smaltuita si rosie in frigider si de acolo, insetata, imi luam cu polonicul zeama rubinie dulce-acrisoara. Nu mai interesau fructele din compot numai zeama, singurul remediu pe care mama il stia impotriva caniculei.

Mama nu risipea nimic. Cele mai frumoase visine aveau onoare de a ajunge prajitura, in dulceata ajungeau visinele categoria a II-a, iar cele mai urate ajungeau compot. Si asta imi pare atat de logic si natural. Visinele perfecte si nepatate aveau onoare sa se joace de-a v-ati ascunselea in blatul auriu pe care mama il pregatea in cateva clipite.

Recolta de cirese albe a acestui an in drumul ei catre bucatarie

Recolta de cirese albe a acestui an in drumul ei catre bucatarie

Din pacate in gradina mea nu este acum nici un visin. Voi planta cativa in anii viitori dar pana atunci am ciresi, trei ciresi batrani si unul tinerel.

Pana cand voi avea visini si visine, ciresele albe sunt visinele mele. Dulci si mirosind a flori de tei, perlelea astea lipicioase nu au nici o legatura cu fructele acre si rubinii cu care mama facea dulceata, compot si prajitura. Insa eu am gasit  solutia de a le echilibra dulceata, le-am gasit partenerul perfect: lamaia.

Ideea s-a nascut cand am descoperit ca alb-galbuiul pur al fructelor se transforma intr-un neplacut maro dupa ce le scoteam samburii. Am pus fructele in zeama de lamaie pentru a le pastra culoare si abia atunci le-am descoperit gustul si parfumul.

Sublimul compot de cirese albe asteapta noptile negre ale iernii

Sublimul compot de cirese albe asteapta noptile negre ale iernii

Este aproape miraculos cum lamaia poate ridica atat de sus notele de dulce din fructe. Am inceput sa fac dulceata de cirese albe cu lamaie si mai apoi minunata prajitura, premiul pe care il primesc doar o singura data in fiecare vara dupa ore lungi de cules cirese.

In bucatarie inconjurata de galeti pline cu fructe amestec untul lasat sa se inmoaie de cu dimineata cu zahar pana cand obtin o crema alba si tacuta. Cand zaharul cel zgomotos nu mai vorbeste inseamna ca s-a topit si acum este momentul sa adaug unul cate unul cele patru oua. Cand am terminat ouale cern faina. Amestec si la crema alb-aurie  adaug acum praf de copt stins cu zeama de lamaie si coaja rasa de la o lamaie. In vremea asta intr-un castron nerezonabil de mare asteapta ciresele golite de samburi. Plutesc in zeama de lamaie care le pastreaza minunata culoare.

Vars compozitia in tava si arunca deasupra mai multe cirese decat ar trebui. Nu am reteta asta scrisa nicaieri pentru ca este cea mai usor de tinut minte reteta pe care o stiu: 225 grame de unt, 225 grame de zahar, 225 grame de faina, 4 oua, o lingurita de praf de copt si zeama de la jumatate de lamaie. 

Sticloasele cirese odihnindu-se in puful parfumat al blatului

Sticloasele cirese odihnindu-se in puful parfumat al blatului

Cand prajitura este gata si s-a racit la tot sucul ramas in castronul in care am tinut ciresele adaug zahar pudra. Cat zahar pudra? Suficient ca zeama de lamaie si sucul cireselor sa se transforme intr-o pasta fina de culoarea untului.

Un ceai verde sau unul de musetel sunt tot ce imi trebuie langa o felie din aceasta minunata prajitura glazurata cu crema parfumata dulce-acrisoara.

In bucataria mamei si in cea a bunicii am invatat echilibrul si respectul fata de ingrediente. Prajitura asta pe care o fac o singura data pe an este reverenta mea fata de traditia familiei mele si felul in care eu imi exprim admiratia fata de pretioasele cirese albe.